„Șepci” executate

„Șepci
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialii Universității au găsit o „portiță” prin care să amâne achitarea datoriei către Gherghișan, dar nu mai au ce să facă în cazul lui Astorga. FRF a analizat ieri litigiul dintre Gherghișan și „U“. Comitetul Executiv nu a luat însă o decizie finală ieri, în acest caz. Alibiul Universității constă în contractele cu Gherghișan. Impresarul a semnat contractul de colaborare cu formația clujeană ca și PFA. Între timp acesta și-a deschis firmă de impresariat, în numele căreia a făcut plângere la FRF. Clujenii spun că procedura nu este corectă și cer să semneze un nou contract de amânare cu firma lui Gherghișan, pentru ca „U” Cluj să-și poată recupera TVA-ul. „Decizia va rămâne în pronunțare până joi. O să mai discut cu domnul Gherghișan și sper să ajungem la un numitor comun”, a declarat Ioan Mărginean, administrator delegat la „U” Cluj. Surpriza clujenilor a constat în faptul că impresarul a cerut executarea datoriei de 28.000 de euro către Andre Astorga, jucător pe care îl reprezintă. Universitatea amână de șapte luni achitarea salariilor pe lunile mai și iunie 2008 către jucătorul brazilian. Dovada plății datoriei către Astorga trebuie prezentată până joi, în caz contrar „U” va rămâne neprogramată. „Sper să mai rezolvăm și cazul acesta și să ne mai ocupăm și de viitor nu doar de trecut”, a declarat Mărginean.

 

„Luăm licența!”

În această după amiază, un oficial al FRF va sosi la Cluj pentru a inspecta stadionul Clujana. „Sunt sigur că vom lua licența. Sunt stadioane în Liga a doua care arată mai rău, iar noi putem da asigurări că vom termina la timp lucrările”, a declarat Mărginean.

Joacă la Motru

„U” Cluj a fost informată de FRF că partida cu FC Drobeta, din prima etapă, se va disputa la Motru. Stadionul severinenilor este în proces de cosmetizare, iar aceștia au avut de ale între arena din Motru și ce din Vânju Mare. Clujenii vor pleca spre Motru vineri în jurul orei 10.

Cordoș incert cu FC Drobeta

Fundașul lui „U” a suferit o contractură musculară și prezența sa în teren, la partida de sâmbătă este nesigură. Cordoș nu s-a antrenat nici ieri și îi dă bătăi de cap lui Mihali, care mai are probleme în axul central al apărării, după ce și Marincău s-a accidentat.

 

Fără bani de deplasare!

Conturile Universității sunt goale. Până ce Consiliul Local nu va vira vreun ban la „U”, oficialii nu au de unde să plătească salariile jucătorilor, neachitate de două luni. Mai mult, conducătorii nu știu încă dacă vor avea bani de benzină și cazare, pentru deplasarea la Motru.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Fumatul devine interzis. Legea care se pregătește. NU mai pot cumpăra țigări
Fumatul devine interzis. Legea care se pregătește. NU mai pot cumpăra țigări
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×